"Cum invatam sa stam in picioare" – de Milton Erickson

"Sunt atatea lucrurile pe care le invatam la nivel constient; iar apoi uitam ceea ce invatam si ne folosim de capacitatea achizitionata. Vedeti voi, eu aveam un imens avantaj in fata celorlalti: avusesem poliomielita si eram complet paralizat. Inflamatia era atat de puternica incat aveam si o paralizie senzoriala. Puteam insa sa imi misc ochii si de asemenea auzul nu imi fusese afectat. Din cauza ca stateam doar in pat eram melancolic, fiindu-mi imposibil sa misc altceva decat pupilele. Stateam in carantina in ferma noastra, unde locuiam impreuna cu cele sapte surori, un frate, cei doi parinti si si o infirmiera. Cum faceam sa ma distrez? Am inceput sa observ persoanele din jur. In scurt timp am invatat ca surorile mele putea spune “da” si in acelasi timp sa se inteleaga “nu”. Se putea intampla ca una din surori sa ii ofere alteia un mar si imediat dupa sa isi retraga oferta. Asa ca am inceput sa studiez limbajul non-verbal si limbajul corpului.
Aveam o surioara mica care incepuse sa invete sa mearga in patru labe. Eu, mai apoi, trebuia sa invat sa stau in picioare si sa merg. Asa ca va las pe voi sa va imaginati cu ce interes o priveam pe surioara mea care trecea de la mersul in patru labe la a invata sa stea in picioare. Voi nici nu stiti cum faceti sa mergeti. Voi va puteti gandi ca puteti merge in linie dreapta pe langa sase blocuri (cu alti pietoni si vehicule in jur). Dar nu stiti ca ca atunci nu reusiti sa mergeti in linie dreapta la pas regulat!
Voi nu stiti ce faceti atunci cand mergeti. Si nici nu stiti cum e sa inveti sa stai in picioare. Inveti intinzand mana si tragandu-te in sus. Asta presupune o presiune in maini si, din intamplare, descoperi ca poti lasa greutatea pe un picior. E o chestiune foarte complicata, pentru ca genunchii cedeaza, si daca genunchii stau drepti, cedeaza soldurile. Apoi ti se incruciseaza picioarele. Apoi nu reusesti sa stai in picioare pentru ca cedeaza fie genunchii, fie soldurile. Cu picioarele inca incrucisate (ai invatat in curand sa ai un punct de sprijin mai amplu), te tragi in sus si trebuie sa inveti cum sa tii genunchii drepti, unul cate unul, si odata ce ai invatat asta, trebuie sa inveti sa ai grija ca soldurile sa ramana drepte. Mai apoi, descoperi ca trebuie sa inveti sa ai grija ca soldurile si genunchii sa stea drepte in acelasi timp si concomitent sa tii picioarele bine departate! Acum poti in final sa te sustii, cu picioarele bine departate si sprijinind mainile pe pamant.
In acest moment incepe o lectie in trei faze.
In primul rand distribuie greutatea pe o mana si ambele picioare, in timp ce cealalta mana (si M.E. ridica mana stanga) nu te sustine deloc. O munca foarte dificila care iti permite sa inveti sa stai in picioare drept, cu soldurile drepte, genunchii drepti, picioarele departate, iar cu mana asta (si M.E. arata mana dreapta) care strange tare. In acesta faza descoperi cum sa schimbi distributia greutatii corpului. Poti sa o alterezei rotind capul, rotind corpul. Trebuie sa inveti sa iti coordonezi toate alteratiile echilibrului corpului cand misti o mana, capul, spatele, corpul; si apoi trebuie sa inveti totul de la capat pentru cealalta mana. Apoi vine munca teribil de dificila de a invata sa tii sus ambele maini si sa le misti in toate directiile si sa te sustii doar pe baza solida a celor doua picioare bine departate. Si aici trebuie sa tii soldurile drepte, genunchii drepti si sa ai grija si la genunchi, si la solduri, si la bratul stang, si la bratul drept, si la cap, si la corp. Si la final, cand ai invatat destul de bine toate astea, poti incerca sa te balansezi pe un singur picior. O munca de infern!

Cum ai invatat sa controlezi tot corpul, tinand soldurile drepte, genunchii drepti, dandu-ti seama de miscarile mainilor, miscarile capului, miscarile corpului? Si apoi pune inainte un picior, alternand centrul de gravitatie al corpului! Genunchii se indoaie si te trezesti in fund! Te ridici si o iei de la inceput. Si in final inveti sa pui un picior inainte, sa te misti un pas, nu e rau. Asa ca repeti, nu e rau! Apoi un al treilea pas (cu acelasi picior) si cazi! Ti-a trebuit un pic de timp pentru a alterna drept-stang, drept-stang, drept-stang. Acum poti misca mainile, roti capul, te poti uita in drepta si in stanga si poti merge, fara sa mai fii deloc atent la a tine genunchii drepti, soldurile drepte"
Este o poveste “metafora” a minunatului terapeut Milton Erickson care sa ne aduca aminte ca cele mai banale lucruri din viata noastra, cum este de exemplu mersul in doua picioare, le-am invatat cu greu, incercand din nou si din nou cu rabdare, perseverenta si incredere, trecand peste stangaciile inerente diverselor etape, pana am reusit in viata.
Nu avem rabdareasi perseverenta sa facem pasi mici pentru ca mai apoi sa obtinem rezultate mari.

Ce inseamna “dezvoltare personala”?

Este o intrebare pe care o aud des si la care voi incerca sa raspund, fara a pretinde sa epuizez un subiect atat de amplu…
Intr-adevar conceptul de “dezvoltare personala” este precum o umbrela uriasa: a face o facultate, a citi o carte, a medita, a vedea o piesa de teatru, a participa la o conferinta, a socializa, a parcurge un program de dezvoltare personala, a face coaching…sau psihoterapie, a iubi, a suferi…toate acestea si multe altele pot insemna “dezvoltare personala” in masura in care cel care le traieste, le parcurge, le experimenteaza, este capabil sa o faca in mod constient, prezent, astfel incat sa beneficieze in mod real, optim, de experienta traita.
Intr-un mod mai centrat, dezvoltarea personala cu ajutorul unui coach, prin diferite tehnici si metode de coaching inseamna tocmai a invata, a-ti reaminti, a exersa sa fii prezent in mod real in propria experienta de viata, sa beneficiezi de ea in modul cel mai bun cu putinta, sa fii flexibil si sa inveti din experientele mai putin placute, sa te bucuri si sa obtii rezultate maxime din cele reusite. Acest mod structurat de dezvoltare personala inseamna sa te re-cunosti, sa-ti descoperi si sa-ti folosesti resursele si calitatile pentru a creste, sa inveti sa-ti privesti “defectele” ca pe niste zone de dezvoltare si nu ca pe niste handicapuri, sa te re-definesti, sa-ti re-creezi imaginea de sine, sa inveti sa te pretuiesti cu adevarat, sa ai incredere in fortele tale, sa-ti exersezi vointa si capacitatea de a-ti defini si atinge obiectivele, sa iti aduci aminte sa visezi, sa creezi, sa ai idealuri…sa te bucuri de viata.
Cunoscandu-te mai bine, inveti sa-i cunosti si pe ceilalti. Apreciindu-te mai mult, vei invata sa ii apreciezi si pe ceilalti, sa le acorzi incredere. Asa vei reusi “sa-ti vindeci” relatiile, sa relationezi cu usurinta, sa-ti largesti cercul de prieteni…
Suntem fiinte sociale iar relatiile noastre ne ajuta sa ne cunoastem mai bine si sa crestem daca stim unde si cum sa privim.
“ – Ce D-zeu faci, am intrebat-o pe maimuta, vazand ca scoate din apa un peste si il aseaza pe creanga unui copac.
- L-am salvat de la inec, a venit prompt raspunsul.” (A. de Mello)
Cat de des ti se intampla astfel de lucruri?...
Incerci sa salvezi pesti de la inec?
Te astepti ca melcul sa sara intr-un picior?
“Ti-ai inchipuit” vreodata ca partenerul tau este Maestrul Yoda in persoana?
Probabil te amuza si ti se pare ca intrebarile acestea nu ti se potrivesc, ba chiar iti jignesc nivelul de inteligenta… Ei bine, inteligenta nu este ingredientul principal in povestea noastra (sau nu neaparat acea inteligenta la care te gandesti tu) ci capacitatea de constientizare, inteligenta emotionala, obisnuinta de a nu te confunda cu ceilalti si invers, asteptarile implicite si nejustificate, etc….
Daca te-am ajutat sa intelegi ce inseamna “dezvoltarea personala” cu siguranta stii cu ce iti va fi de folos!


Scris de Angela Coca

Marţi, 16 August 2011 16:20

FASCINANTA LUME A COPILARIEI

"O mie si una de nopti" a aprins imaginatia copiilor din intreaga lume, dar si a cautatorilor de comori, care au incercat mereu sa gaseasca pestera lui Ali Baba si a celor 40 de hoti.

Una dintre ipotezele cele mai demne de a fi luate in seama este aceea a unui arheolog turc, Tashin Ozgun, care localizeaza grota lui Ali Baba in apropierea lacului Van.

Profesor la Universitatea din Ankara, acesta a realizat o cercetare minutioasa a partii din Anatolia unde, in urma cu circa patru milenii, a existat o civilizatie infloritoare, din care s-a dezvoltat ulterior cultura hurritica.

Aici, istoricul a presupus ca ar exista si "Pestera comorilor", despre care se aminteste in numeroase povestiri din zona.

Sursele asiro-babiloniene au lasat marturie peste vremuri ca in arealul din jurul lacului Van a existat o tara cunoscuta sub numele de Niri sau Urartu.

Cel mai vestit conducator al acestui taram a fost Sardur, al carui nume este cinstit si acum de catre locuitorii din zona. Sardur si-a ridicat in Tushpa, pe o inaltime bazaltica ce poarta numele de "Colina de Aur", un palat despre care legenda spune ca ascundea multe taine, cunoscute doar de cativa initiati: sali si coridoare secrete sapate in roca tare a colinei, bogatii fara seaman ascunse in inima de piatra a muntelui, ferite de poftele navalitorilor din Ur si Ninive.

"Colina de Aur" poarta urmele unor bolti monumentale, ce par a fi fost incastrate in peretele de roca. Una dintre aceste bolti era supranumita "Poarta Muntelui", ceea ce ne poate duce cu gandul la povestea din "O mie si una de nopti".

In Urartu vietuiau mestesugari vestiti in prelucrarea metalelor, sapaturile reliefand faptul ca in urma cu circa 3.500 de ani existau numeroase cuptoare de topire, bazine pentru colectarea metalului topit si ateliere de prelucrare.

Tot aici existau si bijutieri renumiti, creatiile lor fine din aur si argint ajungand in colturi indepartate ale lumii.

In sprijinul teoriei ca pestera lui Ali Baba ar fi pe aceste meleaguri vine si argumentul ca au ajuns pana in vremurile noastre mai multe legende turcesti si armenesti, care pomenesc de o intrare secreta in munte, poarta spre grota plina cu bogatii putand fi deschisa doar la rostirea unor cuvinte magice.

Arheologul turc Tashin Ozgun a descoperit in urma cercetarilor ca exista mai multe chilii, sapate in munte, la o inaltime de 10-15 metri fata de sol. Acestea se inchideau tot cu lespezi de piatra.

In plus, satenii din zona denumesc colina unde a fost construit palatul lui Sardur si Zimzim Dag (Muntele Sesam).

Concluzionand, exista mari sanse ca "Pestera Comorilor" sa fie descoperita in viitorul nu prea indepartat in Anatolia de Est."

Teama,prieten sau inamic?

" E interesant ce anume trezeste in fiecare cuvantul “frica” sau “teama”… E la fel ca orice cuvant, relativ la experienta traita. Insa de ce anume avem nevoie sa o recunoastem ca atare, sa o identificam si sa o acceptam, asta e o alta discutie… Ati auzit probabil persoane care afirma cu tarie “nu mi-e frica”, in momente in care tu de cele mai multe ori simti cum respiratia ta devine sacadata si in cele din urma uiti sa mai respiri. Si asta pentru ca esti paralizat, iti trec tot felul de ganduri si imagini prin fata ochilor, creezi tot felul de scenarii si te inchipui in cele mai oribile situatii. Insa de cate ori ai stat si ti-ai explorat frica? De cate ori ai incercat sa o observi si sa sesizezi cum functioneaza? Probabil ca in momentele astea iti spui: cum as putea sa imi observ frica, ba mai mult sa o analizez, cand eu sunt impietrit si abia respir? Secretul e si de asta data felul in care abordezi procesul. Poti incepe cu o frica moderata sau una care sa nu iti dea emotii foarte mari, pana cand iti poti permite sa abordezi temerile care stau la panda, te terorizeaza si te impiedica sa traiesti asa cum ti-ai dori… Si probabil ca deja stii despre ce vorbesc si iti imaginezi cum ar fi sa fii liber, sa recunosti ce se afla in spatele acelei temeri. Intelegand cum functioneaza temerea, pe ce credinte s-a construit si mai ales cum se mentine inca la control, vei putea sa o accepti si sa o lipsesti de energia cu care se hraneste. Sondarea in profunzime a temerii, inseamna autocunoastere. Inseamna sa te descoperi, sa te intelegi si sa te accepti. E ca si cum te-ai afla pe timp de noapte intr-o padure deasa, avand la indemana o lanterna... Si e suficient sa o aprinzi si sa descoperi la doar cativa pasi de tine ceea ce ai cautat toata viata... Inseamna se te dezvolti si sa iti descoperi esenta… si sa accepti sublimul in viata ta! "

ADEVARATA VALOARE

"Un conferentiar foarte cunoscut si-a inceput seminarul tinand in mana o bancnota de 50 de euro. El a intrebat:
-"Cine si-ar dori sa aiba aceasta bacnota?"
Mainile incepand sa se ridice, le-a spus:
-"Voi da aceasta bacnota unuia dintre voi, dar inainte lasati-ma sa fac ceva cu ea.
Atunci a sifonat cu forta hartia si a intrebat:
-"Inca mai vreti aceasta bacnota?"
Mainile au continuat sa se ridice.

-"Bine, de acord, dar sa vedem ce se va intampla dupa ce fac asta.
A pus hartia pe jos si a inceput s-o calce in picioare, incercand s-o striveasca si s-o umple de praf cat mai mult cu putinta. In continuare, a intrebat:
-"Cine mai vrea inca bacnota?"
Evident, mainile au inceput sa se ridice.
Dragi prieteni, tocmai ati invatat o lectie. Are putina importanta ce fac cu aceasta bacnota, voi inca v-o doriti pentru ca valoarea nu i s-a schimbat, tot 50 de euro sunt.
Deci, ganditi-va la voi, la viata voastra. De multe ori in viata ati fost mototoliti, aruncati de oameni sau evenimente. Ati avut impresia ca nu faceti nici 2 bani, dar in realitate valoarea voastra a ramas aceeasi in ochii celor care va cunosc.
Valoarea unei persoane nu tine de ceea ce a facut sau nu, puteti intotdeauna sa incercati atingerea obiectivelor voastre, caci valoarea voastra intrinseca este mereu intacta."

Ce este motivatia?

"Care credeti ca este diferenta dintre o persoana care renunta la fumat si alta care “nu poate”? Dar dintre o persoana care castiga 1000 euro si una care castiga 200? Dar intre o persoana care la sfarsitul anului isi face un bilant bogat in evenimente si realizari si una care nici macar nu se gandeste sa faca unul?

Veti gandi cu siguranta ca sunt multe diferente intre cele doua persoane comparate insa eu vreau sa abordez una dintre ele, esentiala probabil: motivatia.

Ce este de fapt motivatia?

Eu as spune ca este o aliniere mental-emotionala ce mentine si propulseaza individul pe axa unui obiectiv stabilit.

Exista totusi persoane “motivate”, care desi de straduiesc si se implica, nu prea au rezultate. Care sa fie explicatia?

Probabil ca acele persoane nu au un obiectiv foarte clar sau obiectivul lor este mult prea inalt, conceptual, cum sunt acele legi care nu se aplica pentru ca nu exista metodologia de aplicare.


Ce avem de facut, deci, pentru a fi motivati?

In primul rand sa ne stabilim un obiectiv clar si realist, iar daca obiectivul este mai inalt, mai sintetic, sa-l impartim in obiective mai mici, clare, tangibile.

Sa ne facem un plan de actiune cu pasi clari, masurabili, in concordanta cu obiectivul stabilit.

Sa evaluam la intervale regulate in ce masura urmam pasii stabiliti, in ce masura obiectivul nostru a ramas neschimbat sau dimpotriva.

In functie de natura obiectivului, poate exista uneori o nevoie fireasca de a-l actualiza, mai ales cand este vorba despre un obiectiv complex.


Este foarte bine sa fim flexibili, sa realizam ca dinamica este fireasca si chiar noi suntem diferiti de la o perioada la alta.

Si de asemenea este bine sa ne evaluam si sa vedem ce se intampla, daca obiectivele noastre se schimba prea des si radical.


Acesta este un model prin care ne putem atinge obiectivele; vazand pasii pe care i-am parcurs, bifand realizarile, descoperim cum ne construim singuri motivatia.

Este ca si cand ti-ai concentra atentia la fiecare piatra pe care o zidesti, sa se potrivesca in locul destinat, sa pui suficient ciment pentru a o lipi de celelalte din jur, sa o poata sustine pe cea de deasupra…si, la un moment dat, cand te opresti si faci un pas in spate, descoperi ca ai inaltat o structura solida, cu un anumit design, destinata scopului mai inalt pe care l-ai gandit odata, la inceput."